4 mai 2008
23 aprilie 2008
21 aprilie 2008
biserici sasesti fortificate
biserici sasesti sunt o atractie veritabila pt adevaratul calator, care nu are nevoie de hoteluri stelare si avioane silentioase. este o forma de turism pura, straveche si care merge direct la inima
Deasupra dealurilor, taiate parca prea dur de Tarnava Mica, vantul de februarie, atat de urat de tigani pentru fumul pe care il revarsa in casa, isi face cu prisosinta datoria. Nori negri furiosi alaturi de cei albi, mari si pufosii ameninta sa rupa in doua micuta asezare de pe Valea Domaldului. Totul pare doar o farsa a naturii pt ca in scurt timp soarele reapare printre nori pufosi, incalzind pe toti deopotriva, pe tiganii de la intrarea din sat care au pus monopol pe casele sasilor plecati, invaluindu-le de a lungul anilor intr-o igrasie sinistra, pe oamenii de pe ulite care se uita intrebator la noi, dar si pe cele doua berze semete care de pe turnul maret al bisericii din Zagar scruteaza maretia dealurilor din jur.
In fata noastra, mergand spre biserica lutherana, tanti Kathi , cum ii spune toata lumea, ne poveste de vremuri de mult apuse, de lole nebune de mascati ciudati de fanfare care cantau trei nopti si trei zile.
Peste toate, ramane in mintea noastra doar batranul sas din Zagar, care murind in Germania a lasat toata agoniseala de o viata, circa 500.000 de marci comunitatii din Zagar pt intretinerea bisericii.
.........Doar berzele mai misca ciocurile lor enorme cautand parca nordul intr-o mare prea involburata.
Intram in biserica sasilor cu o curiozitate nascuta din amintirea celor mai bine de 800 ani de existenta a acestei natii pe pamanturi ardelene. Totul pare nemiscat. Doar urma unei pete de ape pe perete, aparitia florilor de mucegai si ramasitele mesei unui dihor ratacit prin podul bisericii aminteste de vicisitudinile naturii. Slujbele se mai tin doar o data la o luna si doar vara, pt ca iarna e greu sa incalzesti sala foarte incapatoare a bisericii. Si totusi se umple! Cu cei 5 sasi din Zagar, cu 12 sasi din Seleus care coboara dealul semet care margineste ca o fortareata naturala Zagarul si cu alti vreo 30 de prin partile Viisoarei.
Glasul aspru al gazdei noastre, nesperat de dur si patrunzator pentru cei 86 ani, sparge barierele naturale si cutremura tacerea bisericii. "Aici stateau tinerii. aici stateau batranii satului, aici femeile, iar pe aceasta banca frumoasa imbodobita cu motive florale, gotice, stateau invatatoarea, preoteasa, primarul" zice tanti Kathi mandra ca poata sa rasfoiasca niste foi galbene de vreme din traditia si istoria sasilor. Dar totusi acum nu mai sta nimeni....... Au plecat cu toti lasand in urma case care sunt si ele prea mandre ca sa se prabuseasca sub povara timpului si neglijenta generatiilor actuale, garduri marete si solide in spatele carora se planuia marele exod, curti mari si spatioase invadate in prezent de maracini, pivnite in care butoaiele de vin nu mai aveau loc si din care pana si soarecii au plecat spre zari mai roditoare, camari in care rafturile gemeau sub greutatea borcanelor pregatite de gospodinele harnice si in care acum goliciunea este stapana suprema.
"Sunt prea mandri ca sa recunoasca ca le era mai bine aici" se aude trufas glasul ghidului nostru. Se intorc cu o tacere si o apasare in suflet, plangand de cate ori vin sau de cate ori pleaca. "Stau la Sovata la hotelurile alea si la Baii" atat de dragi batranilor cu oasele perpelite de vreme. Doar doua zile aloca satului natal atat cat tine Sarbatoarea fiilor satului, nefiind in stare sa intre in fostele gospodarii care acum apartin altora. "Anul trecut a venit si fata mea". I s-a propus un post de invatatoare in sat, post pe care de altfel a mai fost, numai sa ramana, dar greutatile finaciare de aici au triumfat.
Urmeaza o tacere sumbra, care prevesteste un trecut prea dur si prea crud pt acesti oameni. Impreuna cu sotul, Tanti Kathi a fost deportata in Siberia locurilor vesnic inghetate, ca o pedeapsa absurda pentru simplul fapt ca se inrudeau cu un om ale carui idei au inclinat balanta sociala a lumii, exterminand aproape o natie intreaga. S-au intors cu bine pentru ea si cu urmari grave pentru sot de-a lungul anilor. Au jurat sa nu mai paraseasca niciodata pamantul natal al celor sapte cetati.
............Deasupra pe acoperisul bisericii o barza isi reface echilibrul zdruncinat de o pala vant, intinzand o aripa mare si ciufulita ca o mantie protectoare deasupra noastra.
Ne intoarcem catre casa gazdei noastre tacuti si cu ochii intrebatori. In jurul nostru case marete cu frontispiciul decorat cu frunze de vie si ciorchini de struguri amintesc de simbolul scaunului de care apartinea satul-cel al Sighisoarei. Tigani bronzati de soare, vant si bautura isi ridica ochii intrebator de dupa borurile palarilor mari. "Nu ne fac nici o problema, sunt linistiti " spune doamna noastra."Cu ani in urma furau orice si de la oricine, acum s-au linistit" intelegand parca si ei, oamenii care se puteau adapta oriunde, ca nomadismul e o notiune de mult apusa.
Acasa in poarta ne asteapta Hant. Holtei, blond, solid si harnic are un zambet strengar in coltul gurii. Este un cavaler teuton ratacit de regimentul sau. A fost in Germania, a plecat din Romania prin '92,mai bine spus, ca sa scape de armata si ca sa ramana acolo, dar ajuns pe pamanturi straine lui si-a dat seama ca industria nu e de el si pe de alta parte mama si bunica singurele care mai ramasesera in Romania nu pot cultiva 26 ha de pamant. Acum e linistit. Casa lui e aici si cui ii trebuie "Germanie nu are decat sa mearga"
Casa este un adevarat muzeu al satului traditional sasesc cu mobila mostenita din generatie in generatie, paturi pline cu perne, dulapuri cu broderie florala incrustata in lemn, iar pe pereti sta la loc de cinste confirmarea fiecarui membru al familiei.
Pe un perete, stingher, dar maret prin dimensiuni sta la loc de cinste un covor tesut cu emblema tinutului celor sapte cetati. Oameni in toata firea au traversat un sfert de Europa pentru un trai mai bun si o viata mai prospera.Au ridicat din nimic cetati, biserici marete, sate falnice si mandre in care s-au luptat cu intreaga suflare orientala. Acum urmasii lor s-au intors in patria mama, lasand in aceste sate o mana de oameni care se chinuie sa intretina niste biserici gotice si reci ca inima lor, care de la an la an isi pierd menirea de afi. Dar acest aspect este o alta poveste.......
Se lasa seara. Iesim sau plecam. Nici noi nu mai stim mult prea imbujorati de vinuletul usor pus la dispozitie de gazde. Ne luam la revedere si plecam spre lumea noastra civilizata, fara lole, fara mascati care danseaza, fara fanfare care canta trei nopti si trei zile.
...........Berzele de pe acoperisul bisericii au plecat si ele spre zari mai calde, in urma lor ramanand, un cuib si niste pene stinghere pe tiglele bisericii. Ca si la sasi , doar case si ramasite............
In fata noastra, mergand spre biserica lutherana, tanti Kathi , cum ii spune toata lumea, ne poveste de vremuri de mult apuse, de lole nebune de mascati ciudati de fanfare care cantau trei nopti si trei zile.
Peste toate, ramane in mintea noastra doar batranul sas din Zagar, care murind in Germania a lasat toata agoniseala de o viata, circa 500.000 de marci comunitatii din Zagar pt intretinerea bisericii.
.........Doar berzele mai misca ciocurile lor enorme cautand parca nordul intr-o mare prea involburata.
Intram in biserica sasilor cu o curiozitate nascuta din amintirea celor mai bine de 800 ani de existenta a acestei natii pe pamanturi ardelene. Totul pare nemiscat. Doar urma unei pete de ape pe perete, aparitia florilor de mucegai si ramasitele mesei unui dihor ratacit prin podul bisericii aminteste de vicisitudinile naturii. Slujbele se mai tin doar o data la o luna si doar vara, pt ca iarna e greu sa incalzesti sala foarte incapatoare a bisericii. Si totusi se umple! Cu cei 5 sasi din Zagar, cu 12 sasi din Seleus care coboara dealul semet care margineste ca o fortareata naturala Zagarul si cu alti vreo 30 de prin partile Viisoarei.
Glasul aspru al gazdei noastre, nesperat de dur si patrunzator pentru cei 86 ani, sparge barierele naturale si cutremura tacerea bisericii. "Aici stateau tinerii. aici stateau batranii satului, aici femeile, iar pe aceasta banca frumoasa imbodobita cu motive florale, gotice, stateau invatatoarea, preoteasa, primarul" zice tanti Kathi mandra ca poata sa rasfoiasca niste foi galbene de vreme din traditia si istoria sasilor. Dar totusi acum nu mai sta nimeni....... Au plecat cu toti lasand in urma case care sunt si ele prea mandre ca sa se prabuseasca sub povara timpului si neglijenta generatiilor actuale, garduri marete si solide in spatele carora se planuia marele exod, curti mari si spatioase invadate in prezent de maracini, pivnite in care butoaiele de vin nu mai aveau loc si din care pana si soarecii au plecat spre zari mai roditoare, camari in care rafturile gemeau sub greutatea borcanelor pregatite de gospodinele harnice si in care acum goliciunea este stapana suprema.
"Sunt prea mandri ca sa recunoasca ca le era mai bine aici" se aude trufas glasul ghidului nostru. Se intorc cu o tacere si o apasare in suflet, plangand de cate ori vin sau de cate ori pleaca. "Stau la Sovata la hotelurile alea si la Baii" atat de dragi batranilor cu oasele perpelite de vreme. Doar doua zile aloca satului natal atat cat tine Sarbatoarea fiilor satului, nefiind in stare sa intre in fostele gospodarii care acum apartin altora. "Anul trecut a venit si fata mea". I s-a propus un post de invatatoare in sat, post pe care de altfel a mai fost, numai sa ramana, dar greutatile finaciare de aici au triumfat.
Urmeaza o tacere sumbra, care prevesteste un trecut prea dur si prea crud pt acesti oameni. Impreuna cu sotul, Tanti Kathi a fost deportata in Siberia locurilor vesnic inghetate, ca o pedeapsa absurda pentru simplul fapt ca se inrudeau cu un om ale carui idei au inclinat balanta sociala a lumii, exterminand aproape o natie intreaga. S-au intors cu bine pentru ea si cu urmari grave pentru sot de-a lungul anilor. Au jurat sa nu mai paraseasca niciodata pamantul natal al celor sapte cetati.
............Deasupra pe acoperisul bisericii o barza isi reface echilibrul zdruncinat de o pala vant, intinzand o aripa mare si ciufulita ca o mantie protectoare deasupra noastra.
Ne intoarcem catre casa gazdei noastre tacuti si cu ochii intrebatori. In jurul nostru case marete cu frontispiciul decorat cu frunze de vie si ciorchini de struguri amintesc de simbolul scaunului de care apartinea satul-cel al Sighisoarei. Tigani bronzati de soare, vant si bautura isi ridica ochii intrebator de dupa borurile palarilor mari. "Nu ne fac nici o problema, sunt linistiti " spune doamna noastra."Cu ani in urma furau orice si de la oricine, acum s-au linistit" intelegand parca si ei, oamenii care se puteau adapta oriunde, ca nomadismul e o notiune de mult apusa.
Acasa in poarta ne asteapta Hant. Holtei, blond, solid si harnic are un zambet strengar in coltul gurii. Este un cavaler teuton ratacit de regimentul sau. A fost in Germania, a plecat din Romania prin '92,mai bine spus, ca sa scape de armata si ca sa ramana acolo, dar ajuns pe pamanturi straine lui si-a dat seama ca industria nu e de el si pe de alta parte mama si bunica singurele care mai ramasesera in Romania nu pot cultiva 26 ha de pamant. Acum e linistit. Casa lui e aici si cui ii trebuie "Germanie nu are decat sa mearga"
Casa este un adevarat muzeu al satului traditional sasesc cu mobila mostenita din generatie in generatie, paturi pline cu perne, dulapuri cu broderie florala incrustata in lemn, iar pe pereti sta la loc de cinste confirmarea fiecarui membru al familiei.
Pe un perete, stingher, dar maret prin dimensiuni sta la loc de cinste un covor tesut cu emblema tinutului celor sapte cetati. Oameni in toata firea au traversat un sfert de Europa pentru un trai mai bun si o viata mai prospera.Au ridicat din nimic cetati, biserici marete, sate falnice si mandre in care s-au luptat cu intreaga suflare orientala. Acum urmasii lor s-au intors in patria mama, lasand in aceste sate o mana de oameni care se chinuie sa intretina niste biserici gotice si reci ca inima lor, care de la an la an isi pierd menirea de afi. Dar acest aspect este o alta poveste.......
Se lasa seara. Iesim sau plecam. Nici noi nu mai stim mult prea imbujorati de vinuletul usor pus la dispozitie de gazde. Ne luam la revedere si plecam spre lumea noastra civilizata, fara lole, fara mascati care danseaza, fara fanfare care canta trei nopti si trei zile.
...........Berzele de pe acoperisul bisericii au plecat si ele spre zari mai calde, in urma lor ramanand, un cuib si niste pene stinghere pe tiglele bisericii. Ca si la sasi , doar case si ramasite............
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
